MARELE CÂȘTIGĂTOR AL SCIA 2019, MIHAI CHIRICA, PREȘEDINTELE JURIULUI EDIȚIEI ANIVERSARE A SMART CITY INDUSTRY AWARDS

Mihai Chirica, primarul Municipiului Iași, marele câștigător al celei de-a IV-a ediții a galei Smart City Industry Awards, devine, potrivit tradiției, Președinte de Onoare al Juriului la gala SCIA din acest an. Smart City Industry Awards 2020 va fi transmis online, pe data de 20 decembrie 2020, începând cu ora 20:00, pe toate canalele media disponibile ale Asociației Române pentru Smart City (Facebook, LinkedIN, Youtube) și ale partenerilor săi.

Pe 11 decembrie 2019, la Palatul Parlamentului, în fața a peste 450 de decidenți ai industriei Smart City din România, primarul Municipiului Iași, Mihai Chirica, urca pe scenă pentru a primi marele premiu al evenimentului, ”Best Smart City Project”, pentru proiectul de oraș implementat în Municipiul Iași, care integrează soluții pe toate cele 6 verticale ale conceptului Smart City. Astfel, potrivit tradiției, Mihai Chirica, aflat la cel de-al doilea mandat de primar, este noul Președinte de Onoare al Juriului Smart City Industry Awards, cel mai important eveniment al Industriei de Smart City din România, ajuns deja la cea de-a V-a ediție.

Pol de dezvoltare al Regiunii Nord-Est a României, Municipiul Iași este unul dintre cele mai prospere orașe la nivel național, obținând în anul 2019, în cadrul CEE Outsourcing Awards din Polonia, distincția „Emerging City of the Year”, fiind recunoscut ca „oraşul anului pentru dezvoltarea industriei IT & Outsourcing din Europa Centrală şi de Est”. Important centru universitar, Municipiul Iași a atras numeroase investiții și s-a dezvoltat sub o viziune integrată, având soluții implementate pe toate cele 6 verticale Smart City definite de Uniunea Europeană. În anul 2019, primarul Mihai Chirica, a anunțat unul dintre cele mai ambițioase proiecte Smart City din România, Iași Innovation District, în valoare de aproximativ 1,4 miliarde de euro. Primăria Municipiului Iași este membru al Asociației Române pentru Smart City.

Membri ai juriului Smart City Industry Awards sunt:

● Dragoș Preda, Secretar de stat pentru Comunicații în cadrul Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor (MTIC), Guvernul României

● Conf. dr. ing. ec. Florin Nemțanu, Prodecan Facultatea de Transporturi, Universitatea Politehnica București ● Conf. Dr. Ing. Ec. Ciprian Alexandru Caragea, Prorector, Universitatea Ecologică din București

● Lect. univ. dr. Cătălin Vrabie, Facultatea de Administraţie Publică, SNSPA

● Av. drd. Alina Bilan, expert achiziții publice, specialist dezvoltare durabilă, partener coordonator drept administrativ, infrastructură și servicii de utilitate publică în cadrul ONV LAW, președinte al Asociației Române de Dezvoltare Locală Durabilă

● Cristian Dragu, PMP, MBA, Managing Partner Dewatering & Silent Piling

● Gabriel Tomescu, CEO, BMF Group

● Vlad Stoicescu, expert în Strategie și Dezvoltare Antreprenorială / Manager Strategie și Standardizare Europeană CNAB. Cele 6 categorii din cadrul competiției SCIA 2020 care urmează a fi jurizate sunt: Smart Mobility, Smart Economy, Smart Environment, Smart Living, Smart Governance și Smart Citizen.

Pentru informații suplimentare: www.scia.ro