Pactul pentru Tineri schimbă mentalități pentru salvarea destinelor copiilor în risc de abandon

Pactul pentru tineri Craiova
Distribuie

La cea de-a zecea dezbatere publică pentru reducerea abandonului școlar ”Pactul pentru Tineri”, organizată pe 9 februarie de Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin – CONAF, în parteneriat cu Ministerul Educației, Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale și UNICEF, cu susținerea OMV Petrom și partenerului media principal Euronews România, la Colegiul Național Militar ”Tudor Vladimirescu” din Craiova, au participat peste 350 persoane: reprezentanți ai autorităților centrale și locale, profesori din întregul județ, directori de școli, consilieri și mediatori școlari, elevi, părinți, antreprenori.

 

În cadrul discuțiilor a reieșit că abandonul școlar este o realitate și la nivelul județului Dolj, în special în mediul rural, cu cauze multiple de la sărăcie până la consumul de droguri, iar prevenirea și combaterea lui trebuie să constituie o prioritate națională, realizarea obiectivului putând fi făcută doar printr-o colaborare între instituțiile statului, autoritățile publice locale, mediul de afaceri, familie, etc. Exemplele de bună practică, schimbul de idei, atelierele situaționale desfășurate în continuarea dezbaterii au lărgit orizontul participanților în fața fenomenului de abandon școlar cu care școlile doljene se confruntă cu predilecție în mediul rural.

”Pactul pentru Tineri” este cel mai amplu program național pentru reducerea abandonului școlar care trage un semnal de alarmă privind consumul de substanțe interzise de către elevi și contribuie activ la diminuarea fenomenului ”mame minore” reducând numărul acestora prin noile prevederi din legea Educației, în anul școlar 2023-2024, prin acordarea de burse în valoare de 700 de lei/lună pentru fiecare mamă minoră, care se reîntoarce la școală.

Având în vedere că în România sunt doar două centre de tratament pentru cei dependenți de substanțe interzise, prin eforturile concentrate ale comitetului interministerial s-a creat un grup de lucru la nivelul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) prin care s-au identificat 37 milioane de euro pentru crearea de centre de tratament și recuperare a persoanelor dependente de substanțe interzise, una dintre cauzele abandonului școlar.

Lia Olguta Vasilescu Primarul Municipiului Craiova

Lia Olguța Vasilescu, primar al municipiului Craiova, a precizat: “Craiova este exemplu de bune practici la nivelul Comisiei Europene în ceea ce privește combaterea abandonului școlar. Am fost dați exemplu de către José Manuel Barroso, alături de alte 5 orașe din Europa, pentru programul ce prevedea ca nu doar copiii să vină la școală, ci și mamele acestora, dacă abandonaseră cursurile școlare la vremea lor. În prezent, pregătim implementarea altui proiect cu fonduri europene, care se adresează copiilor proveniți din familii defavorizate și care vor primi, în următorii zece ani, rechizite, haine, încălțăminte și chiar vacanțe dacă au rezultate bune la școală.”

Cristina Chiriac, Presedinta CONAF

În discursul de deschidere al dezbaterii, Cristina Chiriac, președinta CONAF, a evidențiat: ,,«Pactul pentru Tineri» a dovedit încă o dată, în Craiova, că este o inițiativă transpartinică, mai presus de doctrine și interese politice, ce pune pe masa dialogului abandonul școlar – o problemă de o severitate covârșitoare pentru societatea românească în ansamblul ei.

Inițiativa CONAF a generat dezbateri naționale ample atât în televiziunile centrale și locale, cât și în presa scrisă, determinând un fenomen de conștientizare, care, alături de sinergia cu celelalte organizații și susținători privați, ne-a oferit un sprijin important în demersurile noastre concrete la nivel legislativ.

Lucrăm la remodelarea mentalităților la nivelul societății, astfel încât România să aibă tineri bine pregătiți profesional, determinați să rămână atât în sistemul educațional, cât și apoi în piața muncii. Țintim pe termen lung construirea unei societăți capabile să ofere un mediu competitiv, atractiv și pentru românii care au decis să își exercite profesia peste hotare, astfel încât rezultatele educației românești să devină o sursă de creștere a nivelului de trai per ansamblu.

Este important să depunem eforturi cu toții pentru a construi punți peste breșele generaționale și dincolo de măsuri punctuale pentru elevarea sistemului, avem datoria să ne aplecăm asupra cauzelor care generează plăgi în viitorul copiilor noștri și nu mă refer doar la consumul nesupravegheat de internet și rețele de socializare, ci fac referire cu maximă seriozitate, la un FENOMEN CAPCANĂ – al consumului de substanțe interzise de către tineri, inclusiv în acele orașe în care rata abandonului școlar este mică. Rezultatele lipsei de implicare vor declanșa o furtună în creșterea infracționalității, și va influența negativ economia în ansamblul ei, prin presiunea pe care o va pune asupra sistemului medical, cel al asistenței sociale și lista se pierde în bezna ignoranței.”

Mihai Ghigiu, Seful Cancelariei Prim-Ministrului

Mihai Ghigiu, Șeful Cancelariei Prim-ministrului, a subliniat că: ”România se poate dezvolta doar prin tineri și prin Educaţie! Este de datoria noastră să asigurăm tuturor tinerilor condiții decente pentru a învăța – indiferent de locul in care s-au născut. Avem nevoie ca tinerii, școala, societatea civilă, mediul privat și instituțiile publice, împreună, să contribuie la schimbarea societății. Reducând abandonul școlar contribuim la viitorul comunităților noastre.

Trebuie să îi pregătim pe tineri pentru locurile de muncă de mâine, să le dam instrumentele necesare pentru a face față noilor realități.”

Monica Cristina Anisie, președintele Comisiei pentru Învățământ din Senatul României

Senatoarea Monica Cristina Anisie, președintele Comisiei pentru Învățământ din Senatul României a punctat: „«Pactul pentru Tineri» depășește granițele unei simple inițiative pentru reducerea abandonului școlar, devenind un angajament amplu față de viitorul tinerilor din România. Acest program nu se limitează doar la combaterea unui fenomen alarmant, ci reprezintă un efort colectiv pentru a oferi fiecărui elev și tânăr din România șansa la o perspectivă de viață îmbunătățită. Prin promovarea unui mediu educațional incluziv, generalizarea programelor esențiale precum «Masă caldă» și «Școală după școală», și prin facilitarea accesului la consiliere psihologică, ne propunem să abordăm diversele provocări cu care se confruntă tinerii, cum ar fi sărăcia, consumul de substanțe interzise, mediul familial sau maternitatea juvenilă. «Pactul pentru tineri» devine astfel un angajament complex și integrat pentru transformarea în bine a vieților tinerilor din România.”

Mihai Adrian Neațu - Vicepreședintele Consiliului Județean Dolj

Mihai Adrian Neațu – Vicepreședintele Consiliului Județean Dolj, a subliniat importanța consolidării încrederii în instituția educațională, atât din partea celor care abandonează școala, cât și din partea familiilor acestora. ”Aș vrea să ridic o primă problemă la care să ne gândim – încrederea pe care cei care abandonează ori familiile celor care abandonează o mai au în instituția educațională.”

Bogdan Cristescu - Secretar de Stat la Ministerul Educației

“În ianuarie a.c. în România erau 857 de burse pentru mame minore, 60 dintre ele sunt în județul Dolj, asta înseamnă că prin eforturile conjugate ați reușit să convingeți o parte dintre eleve să revină la școală, să participe și să continue educația. E un succes!” a declarat Bogdan Cristescu – Secretar de Stat la Ministerul Educației

Rareş Petru Achiriloaie - Secretar de Stat la Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Președintele Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție

„Cea mai valoroasă carte de vizită a unei națiuni este dată de investiția în copii și tineri. Educația, indiferent de filiera de studiu, fie că vorbim de parcursul studiilor superioare sau cel profesional, trebuie să fie general accesibilă. Ca să lăsăm în urmă realitățile dureroase ale abandonului școlar, este crucial să lucrăm împreună, de la autorități, până la comunitatea locală și societatea civilă, să construim împreună pentru copiii noștri. Felicit CONAF pentru această inițiativă și pentru tot efortul depus în a conștientiza societatea noastră cu privire la fenomenul abandonului școlar”, a declarat Rareş Petru Achiriloaie – Secretar de Stat la Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Președintele Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție

Cristian Vasilcoiu - Secretar de Stat la Ministerul Ministrul Muncii și Justiției Sociale

”Rolul acestor întâlniri este acela de a conștientiza la nivelul întregii societăți că abandonul școlar este o problemă serioasă și că e nevoie să ne recalibrăm măsurile pe care le luăm în mod constant. În cadrul ministerului testăm din acest an venitul minim de incluziune care e fostul venit minim garantat și care va încorpora și alocația pentru susținere a familiei și ajutorul pentru încălzire. Colaborăm cu Ministerul Educației și agențiile județene pentru ocupare a forței de muncă astfel încât să avem acces la trasabilitatea absolvenților din fiecare generație să vedem câți s-au angajat, în ce domenii s-au angajat, câți au rămas neangajați astfel încât să putem să recalibrăm atât oferta educațională împreună cu Ministerul Educației, cât și oferta de formare – reformare profesională pe componenta de muncă”, a declarat Cristian Vasilcoiu – Secretar de Stat la Ministerul Ministrul Muncii și Justiției Sociale

După prima ediție a ”Pactului pentru Tineri” a fost redactat un raport tehnic care cuprinde 35 de soluții la problemele copiilor care au generat sau generează abandon școlar.

Următoarele dezbateri Pactul pentru Tineri vor avea loc în: Slatina – 12 martie 2024; Târgu Mureș – 28 martie 2024. După încheierea celei de-a doua ediții a programului, va fi întocmit un raport tehnic exhaustiv, care va evidenția soluțiile identificate și măsurile propuse pentru reducerea fenomenului de abandon școlar. Acest raport va reprezenta o sinteză a dezbaterilor și a ideilor exprimate în cadrul evenimentului, oferind autorităților și instituțiilor relevante un ghid concret pentru acțiuni viitoare în combaterea abandonului școlar.

Pentru mai multe detalii accesați site-ul www.pactulpentrutineri.ro

 

Despre Pactul pentru Tineri:

#PactulPentruTineri este programul național pentru reducerea abandonului școlar, inițiat de CONAF în parteneriat cu Ministerul Educației, Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale și UNICEF, cu susținerea sponsorului principal OMV Petrom și a partenerului media principal Euronews România.

Parteneri: Asociația SAMAS, Asociația pentru Valori în Educație, Asociația WeHelp, Asociația Un Pas Spre Educație, Căminul Felix, Asociația Educație și Viitor, Uniunea Studenților din România, Fundația pentru Educație și Vocație, Asociația Părinților Isteți, Asociația Fii Om, World Vision România, Consiliul Național al Elevilor.

Parteneri media: Euronews România, AGERPRES, Antena 3 Constanța, Antena3 Vâlcea, Profit News TV, Realitatea.NET, Capital România, AUTO BILD, BiziLive.tv, CursDeGuvernare.ro, Chindia Media, City Press TV, Clubantreprenor.ro, e-femeia.ro, EM360, Evenimentul Regional al Moldovei, Focus Energetic, Infofinanciar România, Televiziunea GRUP IUBIM Brașovul – TV IBv-Channel, La Pas Prin Brașov, Mașini și Utilaje pentru Construcții, Revista Biz, Revista CARIERE, Săptămâna Financiară, Transilvania 365, Ultima oră, Vocea Vâlcii, Wall-Street.ro, Revista PSYCHOLOGIES, Energynomics, Transilvania Business, Financial Intelligence, Spot Media, Trafic Media și GOVNET, Fonduri Structurale, Itsy Bitsy.

 

Despre CONAF:

Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) este cea mai puternică confederație din România care militează pentru eficientizarea dialogului cu autoritățile, conlucrarea pentru elaborarea de politici publice care să conducă la creștere economică sustenabilă și sprijină antreprenorii, recunoscându-le meritele. CONAF reprezintă cea mai mare entitate de acest gen din România, o organizație care promovează și susține antreprenoriatul românesc, lucru fără precedent, care deschide orizonturi de colaborare și cooperare atât pe plan intern cât și internațional. CONAF a luat ființă̆ ca urmare a necesitații de a crea o cultură antreprenorială modernă, sustenabilă și echitabilă, nu numai pentru antreprenoriatul feminin, ci și pentru întregul mediu de business. CONAF are în componența sa 2 federații, 10 patronate, 19 asociații, 27 sucursale și peste 5.500 de companii, peste 170.000 de angajați.

CONAF organizează̆ evenimente importante pentru societatea românească̆, centrate pe educație continuă, conștientizare și găsire de soluții pentru probleme și domenii de larg interes public. Dezvoltă și finalizează proiecte naționale cu un impact puternic, atât pentru societate, cât și pentru strategiile de dezvoltare ale autorităților centrale și locale.

Printre proiectele CONAF, amintim „Pactul pentru Tineri”, „Maratonul pentru Educație Antreprenorială” „DigitalUP” „Pactul pentru Muncă” – în parteneriat cu FPPG, „Pactul pentru Educație Antreprenorială” și seria de dialoguri deschise, „Turismul Românesc: Între impas și oportunitate”, ce au generat pe lângă̆ ecourile în spațiul public, decizii legislative schimbări pozitive de mentalități. Sute de speakeri și mii de antreprenori au dezbătut în cele mai importante orașe românești, cele mai stringente probleme, în scopul găsirii soluțiilor optime și celor mai bune strategii de viitor.

CONSILIUL DIRECTOR CONAF: Cristina Chiriac, Dana Nuță, Anca Damour, Alina Gamauf, Camelia Șucu, Tatian Diaconu, Marius Ghenea, Nicoleta Munteanu, Gabriela Montoiu, Hildegard Brandl, Corneliu Bodea, Amalia Năstase, Viorica Pușcaș