De ce este dificil să fii antreprenor în România?

O întrebare simplă pe care am adresat-o câtorva antreprenori români. La început au crezut că glumesc, apoi au înteles că vorbesc serios astfel ne-am lansat într-o discuție înfocată deși era doar o masă rotundă spre sfărșit de săptămână.

Noi cei de la ANAA, ne-am  dorit să aducem un suflu nou în societatea românescă și să demonstrăm că lucrurile pot fi făcute și altfel, cu onestitate.  Facem voluntariat pentru o societate mai bună cam vreo trei ani. Pași timizi și rezultate pe masură, am putea spune,  dar nici nu ai cum altfel într-o societate care este măcinată de concurență neloială, opacă, în care unii dintre cei care se numesc antreprenori au impresia că este în regulă dacă fură ideile și clienți altui antreprenor, de respect ce să mai vorbim.

Știind că toate acestea sunt reale mai ales pentru că ne confruntăm și noi cu non-valoarea la fiecare pas ne-am gândit că degeaba încercâm să inspirăm cât mai mulți tineri să devină antreprenori așa că am încercat să identificăm piedicile cele mai des întâlnite într-un parcurs antreprenorial.

De ce este dificil să fi antreprenor în România?  Iată și ceea ce ne-au răspuns membrii ANAA:

  • -în primul rând pentru că statul român nu te ajută cu adevărat, știe să te amendeze sau să îți pună piedici,
  • în al doilea rând, foarte mulți oameni din România care nu au avut niciodată o afacere se află în poziția de a da sfaturi ca și cum ei ar știi cum este să ai o afacere de succes sau mai grav ajung să conducă instituții cheie care au un rol direct sau indirect în economia românescă,
  • 90% din dintre antreprenorii români nu vor și nu susțin alți antreprenori din invidie sau de teama concurenței neloiale,
  • nivelul ridicat de birocrație,
  • legislația greoaie,
  • fiscalitatea ridicată pe piața muncii,
  • teama de eșec,
  • discreditarea instituțiilor,
  • principiul potrivit căruia dacă tratezi cu un antreprenor de altă naționalitate atunci trebuie să mărești prețurile indiferent de calitate, etc.

Cu siguranță mai sunt multe alte opinii. Pentru că ne intereseaza opinia fiecărui antreprenor și pentru că ne dorim să identificăm și să găsim soluții împreună, te așteptăm să ne scrii la adresa: office@www.anaa.ro.

 foto credit: bursa.ro